Privirea îmi alunecă cu ceva timp în urmă asupra portretelor de nuntă ale bunicilor mei, atârnate cu cinste în dormitorul lor. Bunicul nu mai este, iar bunica acum, probabil bolnavă, nu-și mai găsește aceeași plăcere în a-l privi. Gândurile ei se îndreaptă mai degrabă spre boală decât spre lucruri atât de îndepărtate precum căsătoria lor.

Acum, eu sunt singura care mai privește tabloul acela minunat… din când în când, atunci când mai ajung acasă. Îmi sprijin involuntar bărbia în podul palmei, închid ochii și încerc să-mi imaginez cum a fost acea zi, ziua în care bunicii și-au unit destinele…

Când vezi portretul acela, ți se pare aproape de perfecțiune: el mândru, cu ochii limpezi privind la mireasa lui, cu barbia ușor ridicată; ea cu fața atât de curată, de pură, având un zâmbet ușor pueril. Mă uit și încerc să găsesc vreun defect… niciunul!!! Încerc să citesc ceva în privirile lor și nu reușesc să înțeleg totul, dar văd speranța, văd doi tineri senini pregătiți pentru o viață nouă, pregătiți să treacă împreună prin bune și prin rele!

Pot să-mi imaginez acum că au mers să se cunune cu inimile deschise, curate, că au sorbit fiecare cuvânt al preotului încercând să învețe ceva, să înțeleagă ce au de făcut mai departe. Apoi au plecat de mână, cu privirile atintite unul spre celălalt, pregătiți să celebreze uniunea lor. Cred că au avut o petrecere pe cât de simplă, pe atât de frumoasă, alături de oamenii cei mai dragi și mai apropiați. Nu se gândeau la „luna de miere”, se gândeau cum să clădească împreună o viață liniștită, cum vor munci pentru a le oferi copiilor lor tot ceea ce au nevoie, cum îi vor crește și îi vor educa împreună. Cu siguranță că s-au bucurat deplin de acea zi, iar acest lucru a rămas înțipărit pe vecie în portretul de pe peretele lor!

Mai este oare astăzi la fel? Mai vezi aceeași puritate și fericire în portretele noastre? Eu nu am văzut în prea multe… văd oameni cu priviri extenuate care au alergat săptămâni întregi pentru a pune la punct ziua nunții lor și nici măcar nu au mai apucat să se bucure… Ziua nunții nu mai înseamnă pentru mulți dintre noi o celebrare a dragostei, plăcerea de a fi înconjurați de oameni dragi, a devenit o zi în care încerci să îi mulțumești pe alții uitând că este despre voi, despre dragostea voastră, despre povestea voastră.

Oare o să mai ajungem vreodată să avem acel portret perfect, pur, încărcat de emoție, portret ca al bunicilor noștri?