Alături de copleșitoarea fericire de care o femeie are parte atunci când bărbatul iubit vine cu mult așteptata întrebare, probabil într-un cadru dintre cele mai frumoase și mai romantice, vine și un “pachet” de numeroase întrebări și “griji”.

Nu știi cu ce să începi pregătirile, ai vrea să le faci pe toate deodată să fii sigură că nu o să pierzi vreun detaliu, faci liste peste liste și parcă tot îți scapă ceva. Probabil cele mai chinuitoare griji vin pe măsură ce te apropii de marele eveniment.

Părinții care au trăit cu totul alte vremuri au idei foarte diferite de ale tale, sunt vesnic nemulțumiți de alegerile tale și desigur …nemulțumiți că nu optezi pentru ideile lor. Te întrebi mereu dacă invitații vor fi satisfăcuți, dacă le va plăcea mâncarea, dacă muzica va reuși să îi scoată la dans și nu vor sta posomorâți la mese, ce părere vor avea de rochia pe care ți-ai ales-o cu atâta grijă și bătaie de cap…

Parcă aceste întrebări nu se mai termină și tu nu știi ce să mai faci, iar când mai vezi și că viitorul tău soț privește totul cu atât de multă ușurință, ba chiar se și amuză pe seama stresului tău… chiar te simți deznădăjduită.

Amintește-ți faptul că nunta este despre tine și mire, că totul trebuie să fie așa cum ați visat voi! Desigur că trebuie să te gândești și la cei care vor veni să vă fie alături în acea zi minunată din viața voastră dar… niciodată nu ai putea să faci totul pe gustul fiecăruia dintre ei! Așa că: încearcă să te concentrezi pe voi, pe visul vostru și pe drumul pe care urmează să mergeți împreună!

Lasă un comentariu